joi, septembrie 18, 2025
AcasăSportRemiză pe gheață în Copou între Poli și Sepsi!

Remiză pe gheață în Copou între Poli și Sepsi!

Sepsi OSK Sf. Gheorghe și-a consolidat locul 6, ultimul care duce în play-off-ul Ligii I după remiza pe care a obținut-o, scor 1-1, în Copou cu Poli Iași.

Moldovenii, care pierduseră celelalte trei dueluri cu gruparea din Sfântu Gheorghe au reușit astfel prin această remiză să stopeze seria eşecurilor.

Startul partidei nu a fost deloc unul grozav pentru Poli. Deşi Stoican a afirmat înaintea meciului că Tandia trebuie să beneficieze de o maximă atenţie, francezul a fost la originea golului prin care Vaşvari a deschis scorul. Ieșenii au reintrat imediat în joc după o nouă ieşire la rampă a lui Flores care a reușit să egaleze în minutul 21 dintr-o pasă veenită de la Qaka.  Actul secund a început promiţător pentru cei care sperau să fie încălziţi de actorii din teren, care făceau eforturi uriaşe să joace în condiţii extrem de dificile. Flores a trimis pe lângă poartă, din poziţie bună, în minutul 48, iar Târnovanu a parat spectaculos, peste patru minute, un şut puternic al lui Vaşvari.

Treptat cele două echipe au dat senzația că se mulțumesc cu rezultatul înscris pe tabela de marcaj, securizând scorul. S-a temrinat 1-1, iar Sepsi a rămas pe locul 6 cu 24 de puncte în timp ce Poli Iași a urcat pe locul 11 cu 18 puncte.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.9 °
18.6 °
50 %
5.4kmh
48 %
J
17 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °
lun
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...