spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăSportStrăinii FC Botoșani și-au asumat carantina la întoarcerea în România după ce...

Străinii FC Botoșani și-au asumat carantina la întoarcerea în România după ce au părăsit țara!

Jucătorii stărini ai FC Botoșani au părăsit România. După ce a supendat antrenamentele, Marius Croitoru le-a dat liber jucătorilor, aceștia urmând a reveni la pregătiri în prima săptămână din luna aprilie.

Oficialii FC Botoșani au declarat că mai mulți jucători stărini au preferat să părăsească România în această perioadă. În momentul în care vor reveni în România aceștia vor trebui însă să stea în carantină, lucru pe care și l-au asumat.

„O parte din jucători au plecat acasă. Au rămas câțiva care au familiile aici. Rodriguez, Hankic, Papa… Sunt șapte rămași în Botoșani și care nu pleacă. Ideea este ca 5 sau cel târziu 10 aprilie să revină la antrenamente. Convocarea presupune o perioadă de carantină. Să avem măcar două săptămâni de pregătire serioasă și o săptămână de pregătire pentru meci”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.9 ° C
4.6 °
3.9 °
86 %
1.7kmh
41 %
S
4 °
D
7 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...