duminică, noiembrie 9, 2025
AcasăSportChelsea, fără antrenor - Frank Lampard a fost demis

Chelsea, fără antrenor – Frank Lampard a fost demis

Frank Lampard nu mai este antrenorul celor de la Chelsea, fostul mare jucător al “albaștrilor” fiind demis în urma rezultatelor slabe ale grupării din Premier League.
Informația a fost confirmată pe site-ul oficial al formației de pe Stamford Bridge.
“Rezultatele recente nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, lăsând clubul la mijlocul clasamentului din Premier League. După lungi dezbateri, s-a ajuns la decizia că este nevoie de o schimbare pentru a da echipei timp pentru a îmbunătăți rezultatele”, se precizează într-un comunicat al celor de la Chelsea Londra.
Lampard fusese adus pe banca tehnică a “albaștrilor” în vara lui 2019. În acest moment, Chelsea se află pe locul al nouălea din Premier League.
Anterior, fostul internațional englez a pregătit gruparea Derby County (2018-2019).
Presa engleză vehiculează și numele înlocuitorului lui Lampard pe banca tehnică a londonezilor: Thomas Tuchel – tehnician demis în urmă cu puțin timp de la PSG.
Foto Uefa.com
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
10 °
98 %
2.5kmh
93 %
D
12 °
lun
13 °
mar
10 °
mie
13 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot i-ai vândut bijuteriile, măcar poți cumpăra niște flori la soție.

EDITORIAL

Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...