joi, mai 1, 2025
AcasăSportVremuri grele pentru Dinamo » „Câinii” cer oficial intrarea în insolvență!

Vremuri grele pentru Dinamo » „Câinii” cer oficial intrarea în insolvență!

„Câinii” au solicitat vineri în mod oficial la Tribunalul Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă.

Dosarul depus de SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare, a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, primul termen fiind stabilit luni.

„Poate că așa e mai bine pentru Dinamo, că putem transfera jucători după. Sunt siguri că vom intra în insolvență. Vom vedea ce se întâmplă. Este un proces, dar nu pot discuta despre asta. Este cea mai bună variant pentru club, pentru că nu putem transfera jucători. Nu pot să vorbesc despre bani. Va fi un sezon foarte dificil pentru noi, pentru că vom avea 5 săptămâni de pregătire. Fabbrini poate să plece, dar asta este decizia lui. Am o listă cu jucători, am avut o listă mare, dar acum toată lumea așteaptă să vadă ce o să fie”, a declarat Dusan Uhrin.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...