vineri, mai 2, 2025
AcasăSportIftime a văzut meciul alături de posibilul nou finanțator (video)

Iftime a văzut meciul alături de posibilul nou finanțator (video)

Finanțatorul Valeriu Iftime a avut un invitat special, sâmbătă, la victoria lui FC Botoșani împotriva lui FCU Craiova.

Ioan Anton Măzarianu, care în prezent susține financiar echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, a văzut meciul din loja Elsaco, cea în care vizionează meciurile Valeriu Iftime.

În urmă cu câteva zile, Măzărianu a declarat că ar putea prelua o parte dintre acţiunile de la FC Botoşani. Asta însă după ce gruparea condusă de Valeriu Iftime va face modificările juridice necesare. “Deocamdată totul este pe hârtie. Trebuie să reușim să facem clubul societate pe acțiuni. Altfel, asociație non-profit, cum suntem acum, este greu să vină cineva din afară”, a spus Valeriu Iftime.

 

Este un om de afaceri important, căruia îi place fotbalul și se interesează de o posibilă colaborare. Dar până acolo e drum lung.

Iftime a declarat că nu a stat prea mult de vorbă cu invitatul lui, care a venit cu avionul de la București special pentru a o vedea pe FC Botoșani. “De el depinde dacă vrea să vină la FC Botoșani. Trebuie să analizeze. E un pasionat de fotbal. A investit deja mulți bani în ligile inferioare, deci este obișnuit cu fenomenul. Eu aș ceda totul și mâine. Dar nici nu vreau să dezechilibrăm sau să stricăm echipa”, a mai spus principalul finanțator al FC Botoșani.

Cine este Ioan Anton Măzărianu

Ioan Măzărianu este CEO la societatea Comes. Firma are ca obiect de activitate Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, cu circa 200 de angajaţi şi cu o vechime de 31 de ani. În 2021 a avut o cifră de afaceri de aproape 60 de milioane de lei.

Intrat prin telefon la emisiunea Liga Digisport, Măzărianu a dat o declaraţie care lasă de înţeles suficient de multe despre discuţiile sale avansate cu Iftime. Nu pot comenta despre acest subiect în acest moment. Probabil de mâine încolo aş putea să spun mai multe. Ceea ce pot să vă confirm este că voi fi la meci astăzi, a afirmat Măzărianu în dialogul avut cu Viorel Grigoriu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
35 %
2.2kmh
4 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...