marți, octombrie 14, 2025
AcasăSportFlavius Stocian cere echilibru: „Să nu ne luăm nasul la purtare”

Flavius Stocian cere echilibru: „Să nu ne luăm nasul la purtare”

FC Botoșani este neînvinsă după patru runde din play-out, iar după victoria de la Arad și-a depus candidatura pentru locurile care pot duce în Conference League.

Flavius Stoican, antrenorul principal al FC Botoșani, a ținut, însă, după meci să le transmită elevilor săi „să rămână cu picioarele pe pământ”.

„Un joc solid al echipei. Vreau să îmi felicit jucătorii. Ne uităm în sus, avem o mai mare linişte, nu ne luăm nasul la purtare, mai avem multe de spus. Sunt jucători care au potenţial, eu îi pun doar în teren. Nu aş vrea azi să îi laud şi meciul următor să mă dezamăgească! Putem mult mai mult. Am făcut o partidă bună şi vreau şi la următorul meci cu U Craiova să facem un meci bun”, a declarat Flavius Stoican.

Runda următoare FC Botoșani va întâlni pe teren propriu „U” Craiova 1948, partida fiind programată sâmbătă 22 aprilie, de la ora 17:30.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.6 °
5 °
88 %
2kmh
93 %
mar
6 °
mie
12 °
J
14 °
vin
15 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...