duminică, august 24, 2025
AcasăSportLiga a IV-a – Campionatul Județean, programează duminică o nouă etapă

Liga a IV-a – Campionatul Județean, programează duminică o nouă etapă

Viitorul Albești și Pro Sport Vf. Câmpului sunt singurele formații din Liga a IV-a Campionatul Județean, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF), care au maxim de puncte după primele două etape scurse din acest sezon competițional.

După ce a debutat cu un succes clar pe teren propriu, scor 5-1, contra celor de la Unirea Săveni, Viitorul Albești a învins în runda a doua în deplasare ACS Epureni, scor 3-0 și, cu 6 puncte și golaveraj 8-1, ocupă locul 1 în clasament înaintea startului celei de-a treia runde. În week-end, formația lui Brăduț Brașoveanu va primi pe teren propriu vizita celor de la Viitorul Borzești într-un meci în care pleacă cu prima șansă la victorie.

A doua formație cu maxim de puncte după primele două runde este Pro Sport Vf. Câmpului. Formația manageriată de tandemul Octavian Faier-Gabi Chițanu și condusă din teren de Ciprian Dobincă a învins în runda a doua la scor de neprezentare (3-0) la Vf. Câmpului pe Partizanul Tudora, fiind fără gol primit în acest debut de campionat după ce în prima rundă a trecut în deplasare de Unirea Stăuceni cu 4-0. În runda a treia, Pro Sport va primi pe teren propriu vizita formației Șoimii Bălușeni.

Toate partidele din runda a III-a Liga IV- Campionatul Județean, se vor disputa duminică, 3 septembrie de la ora 11:00.

Rezultate etapa II Liga IV – Campionatul Județean
Pro Sport Vf. Câmpului – Partizanul Tudora 3-0
Unirea Stăuceni – Inter Dorohoi 0-5
Unirea Curtești – AFC Sulița 2-1
Sportivul Trușești – AS 2000 Bucecea 1-1
Unirea Săveni – Voința Șendriceni 4-1
ACS Epureni – Viitorul Albești 0-3
Șoimii Bălușeni – Viitorul Borzești 5-1

Program etapa a III-a Liga IV – Campionatul Județean
Duminică, 3 septembrie

ora 11:00 Partizanul Tudora – Inter Dorohoi
ora 11:00 Unirea Stăuceni – Unirea Curtești
ora 11:00 AFC Sulița – Sportivul Trușești
ora 11:00 AS 200 Bucecea – Unirea Săveni
ora 11:00 Voința Șendriceni – ACS Epureni
ora 11:00 Viitorul Albești – Viitorul Borzești
ora 11:00 Pro Sport Vf. Câmpului – Șoimii Bălușeni

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
17.6 °
48 %
4kmh
23 %
D
18 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
27 °
J
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...