joi, mai 1, 2025
AcasăSportSportiv legitimat la CS Botoșani medaliat la Naționalele de badminton de la...

Sportiv legitimat la CS Botoșani medaliat la Naționalele de badminton de la Timișoara

Recent la Timișoara a avut loc o nouă ediție a Campionatului Național de badminton destinat categoriei U15 – cadeți.

La această competiție, Clubul Sportiv (CS) Botoșani a fost reprezentat de sportivul numărul 1 al secției, Claudiu Răileanu. Acesta a avut o evoluție foartre bună, reușind să-și treacă în palmares două medalii de bronz în probele de dublu masculin, unde a făcut pereche cu gălățeanul Ionuț Nistor și dublu mixt alături de Mădălina Panaite, de asemenea din Galați.

„A fost un turneu final de o anvergură ridicată la care am facut față cu brio, drept răsplată și rezultatele obținute. Sportivul va face parte din lotul României U15 care va participa la sfârșitul lunii la turneul internațional de la Pecs –Ungaria, unde și-au anunțat participarea 12 țări. Vreau să mulțumesc din inimă celor care sunt alături de noi, clubului și sponsorilor pentru efortul depus ca acest sport să renască la Botoșani”, a declarat Andrei Molie, antrenorul CS Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...