miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăSportAbsențe importante pentru FC Botoșani la Arad

Absențe importante pentru FC Botoșani la Arad

UTA – FC Botoșani, va avea loc vineri, 5 aprilie, de la ora 17:30, partida urmând a deschide runda a treia din play-out-ul SuperLigii. UTA – FC Botoșani se va disputa pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad. În „regular”, cele două au terminat nedecis, scor 2-2, atât la Botoșani cât și la Arad.

Din păcate, botoșănenii au plătit scump succesul cu rivalii din Copou, pierzându-l pentru jocul de la Arad pe căpitanul George Miron, acesta ieșind accidentat de pe teren, nefiind inclus în lot pentru duelul de vineri. Pe lângă Miron, moldovenii nu vor putea conta nici pe serviciile lui Juan Kaproff, care, de asemenea accidentat, nu a fost inclus în lot pentru acest meci.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...