joi, mai 1, 2025
AcasăSportLeo: „La Ploiești ne așteptăm la o replică pe măsură”

Leo: „La Ploiești ne așteptăm la o replică pe măsură”

Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului de la Ploiești că se așteaptă la un meci greu.

„Orice joc este greu, orice joc are particularitățile lui, ne așteptăm la o partidă dificilă, ne așteptăm la o replică pe măsură, pentru că fiecare echipă are un obiectiv. Dacă noi luptăm foarte tare să ieșim din acea zonă care îți creează fiori, ei sunt într-o zonă în care își doresc foarte mult să acceadă, respectiv play-off-ul. Este un meci important ca toate celelalte, împotriva unei echipe care se bate pentru play-off, o echipă experimentată, care are în componență jucători cu valoare individuală, deja demonstrată la nivelul primei ligi, o echipă care se apără foarte bine, știe să folosească foarte bine această armă a contraatacului”, a declarat Leo Grozavu.

Fost antrenor al Petrolului în trecut, „Leul” a spus că știe la ce presiune exercită publicul de pe „Ilie Oană”, punându-și în gară elevii din acest punct de vedere.

„Ne așteptăm la presiune din partea publicului, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să răspundem pe măsură, pentru că avem și noi fotbaliști experimentați în componență, jucători care știu ce înseamnă stadionul din Ploiești”, a conchis Leo Grozavu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...