miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăSportMiriuță renunță la prietenia de 4 decenii cu Leo: „La fotbal prietenia...

Miriuță renunță la prietenia de 4 decenii cu Leo: „La fotbal prietenia e după cele 90 de minute ale unui meci!”

Vasile Miriuță, antrenorul principal al formației Poli Iași, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare confruntării cu FC Botoșani, care va avea loc duminică, 20 aprilie, de la ora 17:00, că va uita pentru 90 de minute de prietenia care îl leagă de aproape patru decenii de omologul său Leo Grozavu.

„Mă voi întâlni cu prietenul meu, Leo Grozavu, antrenorul Botoșaniului. Mă știu cu Leo de 37 de ani, la Baia Mare am jucat împreună. Era bine să ne fi întâlnit în alte circumstanțe, dar la fotbal prietenia e după cele 90 de minute ale unui meci. Va fi un meci foarte greu. Botoșaniul e o echipă, bună, agresivă, face un presing avansat, au pierdut cu ghinion cu Galațiul etapa trecută, când au arătat bine. Îmi doresc din suflet să câștigăm, deși orice punct contează, mai sunt doar cinci etape. Băieții sunt bine, sunt conștienți de importanța partidei. Atmosfera e bună. au intrat acum și niște bani”, a declarat Vasile Miriuță.

Probleme în defensiva „alb-albaștrilor”

În continuarea conferinței, tehnicianul echipei din Copou a dat detalii legate de componența liniei defensive a formației pe care o pregătește, dezvăluind și absențele cu care se confruntă.

„Samayoa e accidentat, are o fisură la deget. Durează recuperarea, nu știu dacă vom mai conta pe el până la final. Am însă încredere în ceilalți stoperi, Boben, Umar, Silva, Guilherme, chiar dacă pe ultimul îl folosesc pe dreapta. Pe Creț nu-l folosesc acum pe dreapta pentru că sunt meciuri foarte grele, trebuie experiență. Dacă eram la începutul campionatului, juca titular zece meciuri. Boben nu a jucat mult timp pentru că a fost accidentat, iar apoi echipa a jucat bine fără el”, a adăugat „Tati”.

Partida Poli Iași – FC Botoșani va avea loc duminică, 20 aprilie, de la ora 17:00 pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, derby-ul fiind transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Startul rundei a V-a din play-out-ul SuperLigii va fi dat astăzi. 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...