marți, iulie 15, 2025
AcasăSportFC Botoșani – Farul Constanța, în imagini (FOTO)

FC Botoșani – Farul Constanța, în imagini (FOTO)

FC Botoșani a terminat nedecis, scor 1-1 (0-0), duelul de pe „Municipal” cu Farul Constanța. Partida s-a disputat în cadrul primei runde a ediție 2025-2026 a SuperLigii, al 13-lea sezon consecutiv al „roș-alb-albaștrilor” pe prima scenă fotbalistică a țării.

În fața a aproximativ 5000 de spectatori, FC Botoșani și Farul Constanța au oferit o partidă spectaculoasă la debutul în această ediție de campionat. Chiar dacă în prima repriză, jucătorii celor două formații nu au fost inspirați la finalizare, nu au lipsit totuși ocaziile de gol. Cele mai clare situații au fost trecute în dreptul lui Ștefan Bodișteanu (min.4) respectiv Iulian Maftei (min.22), tabela rămânând însă neschimbată până la pauză.

Actul secund a adus însă un joc mult mai antrenant și animat. „Roș-alb-albaștrii” au deschis scorul în minutul 61 prin Sebastian Mailat, care l-a învins pe Alexandru Buzbuchi cu un șut din 14 metri după ce a câștigat un duel cu Iulian Maftei.

Zece minute mai târziu, Ionuț Cojocaru a fructificat o centrare perfectă din partea dreaptă trimisă de Iulian Maftei, învingându-l pe Anestits cu o lovitură de cap, scorul devenind 1-1.

În finalul meciului, ex-botoșăneanul Victor Dican a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene (min.86). Deși FC Botoșani s-a năpustit spre poarta lui Alexandru Buzbuchi și a forțat victoria, „rechinii” au reușit să reziste asaltului, partida terminându-se nedcis, scor 1-1.

Runda viitoare, „roș-alb-albaștrii” se vor deplasa în Capitală pentru duelul cu Dinamo, formație care nu a reușit în prima rundă decât o remiză pe terenul debutantei pe prima scenă fotbalistică a țării, FK Csikszereda, scor 2-2. Duelul contra „câinilor” va avea loc luni, 21 iulie, ora 21:30, în epilogul rundei secunde a SuperLigii.

Mai jos aveți o galerie foto realizată de Cristi Bursuc. 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
29.5 ° C
29.6 °
28.9 °
41 %
4.7kmh
44 %
mar
31 °
mie
26 °
J
23 °
vin
25 °
S
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care nu apucă să meargă la mare, primăria oferă din când în când valuri înspumate. Şi tot apar cârcotaşi. Oameni răi, dom’le.  

EDITORIAL

Privind la ce se întâmplă în Educația din România, mă gândesc la proverbul „Nu aduce anul ce aduce ceasul”. Cu puține excepții, cei care...

EPIGRAMA ZILEI

Controverse mari stârnea Lumea afirmând, uimită Despre el, o, ce lulea! Despre ea, o, celulită!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...