FCSB s-a calificat cu emoții în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă de echipa andorrană Inter Club d’Escaldes cu scorul de 2-1 (0-0), pe „Estadi FAF” din Encamp, în manșa secundă a primului tur preliminar.
Campioana României a făcut un joc slab, fiind dominată de modesta sa adversară, însă roș-albaștrii au reușit să deschidă scorul prin Risto Radunovic (min.51). FCSB a tratat cu superficialitate mai multe faze și gazdele au reușit să înscrie de două ori, prin Sascha Andreu (min.67) și Alexandre Llovet (min.88), obținând o victorie de palmares.
Campioana României a suferit una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria sa, însă merge mai departe grație victoriei cu 3-1 din tur.
În turul al doilea preliminar, FCSB va înfrunta campioana Macedoniei de Nord, KF Shkendija, victorioasă în fața galezilor de la The New Saints cu 2-1, după prelungiri, la Skopje, după 0-0 în prima manșă.
Manșa tur a dublei dintre FCSB și Shkendija se va disputa în Macedonia de Nord, marți, pe 22 iulie. Returul va avea loc în România, miercuri, 30 iulie.