sâmbătă, septembrie 6, 2025
AcasăSport„Combi” a semnat pe 4 ani cu FC Botoșani

„Combi” a semnat pe 4 ani cu FC Botoșani

Revenit în această vară la FC Botoșani, după împrumutul la diviziara secundă Ceahlăul Piatra Neamț, jucătorul Narcis Ilaș a semnat un angajament valabil pe 4 ani.

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp pe pagina oficială de Facebook a FC Botoșani. 

Născut pe 27.03.2007, „Combi” este un produs 100% al școlii botoșănene de fotbal, având și selecții la loturile naționale de juniori.

În această vară, prin felul în care s-a pregătit în cele două stagii de pregătire centralizate ale echipei de la Putna și din Austria, Narcis Ilaș l-a convins pe antrenorul Leo Grozavu că merită să facă parte din lotul pe care acesta mizează în această a 13-a aventură consecutivă a „roș-alb-albaștrilor” în prima ligă.

De altfel, Narcis Ilaș, care este un jucător polivalent, evoluând atât în flancul drept cât și cel stâng, a fost integralist în duelul cu Farul Constanța, scor 1-1, din prima etapă a ediției 2025-2026 din SuperLigă, având o evoluție apreciată atât de staff, coechipieri, public și nu în ultimul rând de specialiști.

„Mult succes „Combi”, și la cât mai multe realizări în acest sezon în tricoul „roș-alb-albaștrilor””, este mesajul celor de la FC Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.9 ° C
20.6 °
18.9 °
80 %
2.2kmh
84 %
S
29 °
D
29 °
lun
29 °
mar
30 °
mie
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...