spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalAsociaţiile civice care militează pentru Autostrada "Unirii" vor candidat independent la europarlamentare

Asociaţiile civice care militează pentru Autostrada „Unirii” vor candidat independent la europarlamentare

Gregoriana Tudoran, unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru Autostrada „Unirii” (Iaşi – Târgu Mureş), intenţionează să candideze ca independent la alegerile europarlamentare. Susţinătorii demersului, printre care şi Cătălin Urtoi, preşedintele Asociaţiei „Împreună pentru A8”, motivează demersul prin faptul că „subiectul Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş trebuie ţinut treaz în atenţia opiniei publice”, dar recunosc însă că le va fi greu să strângă 100.000 de semnături pentru înscrierea candidaturii.

Nu e simplu, e foarte greu să strângem un număr atât de mare se semnături. Ştim ce ne aşteaptă, dar suntem pregătiţi. Ne vom axa pe online, nu avem structuri în teritoriu. Din 2007 suntem în Uniunea Europeană şi votăm liste, iar România nu reuşeşte să atragă fonduri europene pentru infrastructură. Avem cel mai restrictiv sistem electoral din Europa creat de partidele aflate la putere”, a declarat Cătălin Urtoi.

În mai mult de jumătate din ţările Uniunii Europene, partidele sau candidaţii independenţi nu sunt obligaţi să strângă semnături pentru a se înscrie în alegerile europene, iar în restul ţărilor se cere un număr rezonabil de semnături, care poate fi obţinut, în majoritatea cazurilor, cu puţine eforturi de partidele politice mari sau mici.

Cele 100.000 de semnături trebuie strânse până pe data de 28 martie, scrutinul urmând a avea loc pe 26 mai.

Gregoriana Tudoran, originară din Iaşi, este licenţiată în economie, ea lucrând la Bruxelles ca şi consultant servicii financiare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...