joi, mai 9, 2024

Marţi

20:30 PRIMA TV

Spiritul cutremurului (horror, S.U.A. 2012) Cu: Danny Trejo, Charisma Carpenter, M.C. Gainey, Marc Donato

O școală privată din Noua Anglie e vizitată de fantoma demonică a unui fost director, care îi obligă pe nepotul lui și pe portar să lucreze în echipă.

22:30 PRO CINEMA

Cavalerul de oţel (acţiune, Marea Britanie, SUA, Germania 2011) Cu: James Purefoy, Brian Cox, Kate Mara, Derek Jacobi, Paul Giamatti, Charles Dance

În anul 1215, regele Ioan fără de ţară este forţat de aristocraţie să semneze Magna Charta Libertatum, document care îi limita drepturile foarte mult, evitându-se astfel abuzurile pe care monarhii le-ar putea comite. Furios că a fost obligat să facă acest lucru, regele strânge o armată de mercenari şi dezlănţuie iadul pentru a-şi recâştiga puterea. Singurul lucru care stă în calea victoriei sale absolute se dovedeşte a fi castelul Rochester, unde curajosul baron Albany este pregătit să-i ţină piept până când soseşte cavaleria. Conducătorul acestei mici dar puternice armate este un cavaler templier, care este foarte tulburat de atrocităţile comise în timpul cruciadelor.

15:40 CINEMAX

RKO 281 (Dramă, SUA, 1999) Cu: Liev Schreiber, James Cromwell, Melanie Griffith, John Malkovich, Brenda Blethyn

RKO 281 este povestea adevărată a realizării celebrului film Cetățeanul Kane și a războiului, la fel de legendar, pe care l-a stârnit între Orson Welles și W.R. Hearst. Când RKO Pictures a demarat producția numărul 281, nimeni nu se gândea că va deveni poate cel mai mare film american realizat vreodată și film de referință în istoria cinematografului. Un lucru era sigur totuși: când Orson Welles (Liev Schreiber) și-a anunțat intenția de a face un film despre viața multi-milionarului și tiranicului magnat de presă William Randolph Hearst (James Cromwell) a știut că urmează să navigheze în ape tulburi. Orson Welles era deja faimos pentru panica și debandada stârnită de-a lungul și de-a latul Americii cu faimoasa adaptare radio după Războiul lumilor al lui H.G. Wells și i s-a dat mână liberă să-și facă filmul cum crede de cuviință. Absorbit de propria viziune, n-a anticipat desigur câtă aversiune va avea Hearst față de producția 281 și cu câtă forță va lupta ca acest film să nu ajungă la public.

13:55 HBO

Charleston (Dramă, România, 2017) Cu: Serban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ularu, Victor Rebengiuc, Adrian Titieni

La câteva săptămâni după ce soția lui, Ioana, moare într-un accident de mașină, și în seara în care împlinește 42 de ani, Alexandru este vizitat de Sebastian, un tânăr timid care a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni. Sebastian are o dorință scandaloasă: el vrea ca Alexandru să-l ajute să treacă peste durerea cauzată de moartea Ioanei.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...