spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTSute de persoane angajate prin Agenția de Șomaj

Sute de persoane angajate prin Agenția de Șomaj

În primele doua luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani au fost încadrate în muncă 781 persoane, dintre care 375 femei.

Interesant este că aproape jumătate dintre persoanele angajate, mai exact 382, au peste 45 de ani, adică sunt persoane care, îndeobşte, îşi găsesc cu greu de lucru. De asemenea, 126 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 107 au între 25 şi 35 de ani, iar 166 sunt tineri sub 25 de ani. Din această ultimă categorie, 165 de tineri sunt din rândul NEET, adică persoane apte de muncă ce au sub 24 de ani şi care nu au slujbe şi nici nu urmează vreo formă de învăţământ.

Trebuie remarcat că majoritatea celor angajaţi, 406, provin din mediul rural, în timp ce din rândul orăşenilor sunt doar 375.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoşani, 660 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, se arată într-un comunicat al AJOFM Botoşani.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. „În primele doua luni ale anului, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.485 persoane”, conchide comunicatul AJOFM Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.8 °
84 %
5.1kmh
100 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...