marți, mai 6, 2025
AcasăLocal BTBărbat rănit de explozia unei butelii

Bărbat rănit de explozia unei butelii

Un bărbat din comuna Unţeni a ajuns la spital în stare gravă din cauza unui accident în gospodărie.

În vârstă de 40 de ani, acesta se afla în locuinţa proprie, din satul Mănăstireni, iar la un moment dat, când a vrut să schimbe butelia, gazul rămas în aceasta s-a aprins cu o explozie puternică.

Bubuitura a fost auzită şi de vecini, care au sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând pompierii, dar şi un echipaj de la Ambulanţă. Din fericire, explozia nu a fost urmată de un incendiu, însă bărbatul a suferit arsuri grave, fiind transportat imediat la Urgenţe. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru prezentând arsuri pe aproximativ 20% din corp, de gradele II şi III. Rănile au fost toaletate, după care a fost internat pe secţia de chirurgie plastică şi raparatorie”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

La începutul acestei luni şi un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce o butelie i-a explodat în faţă, iar în luna martie, un bătrân de 81 de ani a ajuns în stare critică după un incident similar.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
88 %
3.4kmh
100 %
mar
16 °
mie
12 °
J
11 °
vin
11 °
S
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit s-au făcut secții de votare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar încă sunt în registrul electoral.

EDITORIAL

Când justiția începe să miroasă a tocmeală, ceva e profund stricat în sistemul care ar trebui să fie stâlpul dreptății într-o societate. Ultimul caz...

EPIGRAMA ZILEI

E ziua-n care Nu scot mașina din parcare Pentru că un neterminat De vreo trei ore m-a blocat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...