spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăPrima PaginăSpital somat să nu investească în chinezării

Spital somat să nu investească în chinezării

De la începutul anului şi până în prezent, consilierii judeţeni au adoptat mai multe hotărâri care vizează sistemul sanitar botoşănean, în special asigurări de cofinanţări pentru proiectele europene de modernizare şi dotare a unităţilor spitaliceşti. Numai în ultima şedinţă, trei hotărâri aprobate au vizat Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”. Într-una se stabileau indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea şi dotarea Ambulatoriului de la Maternitate, a două viza autorizare amplasării unui container pentru un RMN privat în curtea spitalului, iar a treia închirierea unui spaţiu către un fast-food.
Pe acest fond, consilierul judeţean liberal Radu Andon şi-a arătat nemulţumirea faţă de calitatea dotării pe care Ministerul Sănătăţii o face în spitale şi a cerut ca în caietele de sarcini ce vor fi scoase la licitaţie să se pună mai mult accent pe acest criteriu, şi nu pe preţ. „Cu foarte multă emfază, ministrul Sănătăţii (n.r. – Sorina Pintea – PSD) a ieşit pe toate posturile naţionale să spună că prin grija Guvernului a fost achiziţionat câte un RMN pentru fiecare spital judeţean. Minunat lucru! Dar, la discuţiile cu acordul pentru firma privată din curtea spitalului pentru funcţionarea celuilalt RMN, am aflat cu stupoare că RMN-urile achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, şi pentru care nu s-au cheltuit puţini bani, sunt dintr-o parte a globului, din regiunea asiatică, ca să nu dau nume exacte, şi de o calitate nu prea bună. De ce se fac aceste investiţii proaste? De ce cheltuim banii românilor pe investiţii proaste? Firma privată de aici şi-a luat un RMN de firmă super-recunoscută, autorizată, cu garanţie şi care funcţionează”, a declarat consilierul liberal Radu Anton. Acesta a fost completat de social-democrata Ana Marin, care a subliniat că aparatura de imagistică adusă la spital este din China.

Radu Anton a cerut ca investiţiile din sănătate să fie îndreptate şi către pacient şi nu numai către cadre medicale, pentru că s-a ajuns ca bolnavii să fie plimbaţi între sistemul sanitar de stat şi cel privat pe banii lor. „S-a făcut ceva pentru medici, dar pentru pacienţi când se va face?”, a mai spus fostul şef al ISU.

Informaţii dezminţite de conducerea de la „Mavromati”

Reprezentanţii celui mai mare spital din judeţ spun, însă, că informaţiile reprezentantului CJ nu sunt tocmai exacte. Astfel, echipamentul de imagistică este de provenienţă americană, şi nu asiatică, din acea parte provenind computerul tomograf, care este unul dintre cele mai noi modele de pe piaţă şi este produs de cea mai mare companie de IT din China, considerată a fi şi una din cele mai performante pe plan mondial. „Aparatul RMN este General Electric şi este un model de ultimă generaţie, fiind şi cel mai performant aparat de acest fel din judeţul nostru la ora actuală. Din fericire, până în prezent nu au fost înregistrate niciun fel de probleme cu acesta, funcţionând în parametri chiar din prima zi de la instalare”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, care este susţinută de actuala coaliţie de guvernare.

– Marius ILINCARU
– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...