joi, mai 1, 2025
AcasăSportBotoșăneanca Adelina Budăi Ungureanu obține cu România a doua victorie la Campionatul...

Botoșăneanca Adelina Budăi Ungureanu obține cu România a doua victorie la Campionatul European!

Cu botoșăneanca Adelina Budăi Ungureanu în mare formă, naționala feminină de volei a României a învins Estonia, scor 3-1 și a obținut astfel cea de-a doua victorie consecutivă în cadrul Grupei C a ediției din acest an a Campionatului European.

Cu toate că specialiștii se așteptau la o victorie la pas a „tricolorelor”, acestea au fost nevoite să se întrebuințeze serios în fața Estoniei, o debutantă la un turneu final de Campionat European, pentru a se impune și a păstra astfel șanse reale de calificare în fazele superioare ale competiției.

Victoria României a fost obținută cu scorul de 3-1 (25-23, 30-32, 25-19, 25-21). Momentul psihologic al jocului a fost chiar în primul set unul în care Adelina Budăi Ungureanu & co au revenit pe final și au câștigat deși au fost conduse cu scorul de 23-20.

Reamintim că România a debutat cu stângul la această ediție a Campionatului European de volei feminin, cedând cu 3-0 duelul cu Olanda, dar a câștigat al doilea meci la Budapesta împotriva Ungariei cu scorul de 33-1, acest succes fiind și primul obținut de echipa României la un turneu final de Campionat European după o pauză de opt ani. Victoria „tricolorelor” cuUngaria a fost obținută cu scorul de 3-1 (25-23, 21-25, 26-24, 25-22). Potrivit regulametului, din grupele Campionatului European se califică în fazele superioare ale competiției primele patru clasate.

Următorul meci al României va avea loc marți, de la ora 21,30, contra Croației.

Programul și rezultatele României la Campionatul European

ROMÂNIA – Olanda 0-3

ROMÂNIA – Ungaria 3-1

ROMÂNIA – Estonia 3-1

Marți, 21.30: ROMÂNIA – Croația

Joi, 16.30: ROMÂNIA – Azerbaidjan

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
45 %
6.2kmh
20 %
J
23 °
vin
19 °
S
26 °
D
27 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...