spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSportSimona Halep trece în turul secund la US Open 2019

Simona Halep trece în turul secund la US Open 2019

Simona Halep reuşeşte prima victorie în trei ani la US Open, 6-3, 3-6, 6-2, cu Nicole Gibbs, în turul 1 la US Open 2019, după un meci cu faze excelente de joc, dar şi o cădere evidentă în setul secund, în care greşelile ei neforţate (22 la număr) şi un joc extrem de energic al americancei de pe locul 135 mondial au complicat o ecuaţie ce părea deja rezolvată.

Halep a convins cu o deplasare bună în teren şi o dreaptă bine calibrată în primul set, apoi – cu o resetare totală a jocului, a tonusului şi a atitudinii, într-un decisiv în care, din nou, a fost forţa dominantă.

Campioana de la Wimbledon şi-a trecut în cont victoria cu numărul 40 în sezon şi va înfrunta în turul secund o altă americancă, Taylor Townsend (116 WTA), învingătoare tot în set decisiv, cu 3-6, 6-3, 6-2, în faţa Katerynei Kozlova (Ucraina, 76 WTA).

Simona Halep a învins-o clar în toate cele trei meciuri directe pe Townsend, fără să piardă vreun set, cel mai recent duel, din acest an, de la Miami, revenindu-i Simonei cu 6-1, 6-3.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...