spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSpaniol „adaptat” tradiției locale - a fost prins beat la volan

Spaniol „adaptat” tradiției locale – a fost prins beat la volan

Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani au trebuit să intervină pentru a acorda sprijin unui echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Darabani, care a surprins un spaniol beat la volan.

Aflați în misiune, cei de la SPF Darabani au oprit pentru control, pe raza comunei Păltiniș, un autoturism al cărui șofer mirosea a băutură. Chemați în sprijin, polițiștii dărăbăneni au stabilit că cel de la volan era un cetățean spaniol, în vârstă de 37 de ani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,56 mg/l alcool pur în arul expirat.

Prin urmare, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar la final pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...