spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTOperațiune cu efective mărite organizată de polițiștii rutieri

Operațiune cu efective mărite organizată de polițiștii rutieri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani au organizat ieri o acţiune pe raza municipiului Botoşani, cu efective mărite, fiind prezenţi în majoritatea intersecţiilor din oraş.

Acţiunea a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice şi instruirea lor cu privire la noile reglementări legislative, respectiv interdicţia de a ţine în mână şi de a folosi, atunci când conduc, telefonul mobil sau orice alt dispozitiv electronic.

În urma activităţilor desfăşurate au fost controlate 266 de autovehicule şi au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, din care opt pentru depăşirea vitezei regulamentare şi două pentru folosirea telefonului mobil.

Nici pietonii nu au scăpat de amenzi, polițiștii aplicând 30 de sancțiuni pentru traversare neregulamentară. În total, valoarea sancţiunilor aplicate a depăşit 18.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut un permis de conducere, două certificate de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare de la un autoturism.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...