spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalBrăila: Ambulanță atacată cu pietre de oameni revoltați

Brăila: Ambulanță atacată cu pietre de oameni revoltați

O ambulanţă care transporta doi pacienţi la spital a fost atacată cu pietre, vineri noapte, la Brăila, de mai mulţi protestatari revoltaţi de cazul unei tinere de 19 ani care a decedat la o lună după ce a npăscut, pentru că a făcut septicemie din cauza unui rest de placentă rămas în uter după naştere.

Un grup de 25 de persoane se deplasa spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a protesta pentru a doua seară consecutiv împotriva sistemului medical care, în opinia lor, este vinovat pentru decesul tinerei mame. La un moment dat,  o parte dintre aceste persoane au început să arunce cu pietre într-o ambulanţă care se îndrepta spre Spitalul nr. 3. Unul din geamurile laterale ale salvării a fost spart.

Ambulanțierul a povestit, potrivit unei înregistrări video, că transporta doi pacienți și că atât aceștia, cât și asistenta s-au speriat, dar nu a oprit mașina, a mers mai departe până la unitatea medicală.

Potrivit IPJ Brăila, au fost identificate toate cele 25 de persoane, urmând a fi audiate şi a se stabili care sunt cele vinovate de comiterea infracţiunii, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila, dr. Viorica Iuga, a declarat că această campanie pornită împotriva SAJ este „neavenită şi neadevărată”, iar informaţiile potrivit cărora pacienta de 19 ani nu ar fi fost transportată la unitatea medicală potrivită sunt false şi au ca scop deturnarea atenţiei de la cei care se fac cu adevărat vinovaţi de moartea tinerei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...