spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTUPDATE: Senatorul PNL Costel Șoptică lăsat fără permis. Se grăbea în campanie...

UPDATE: Senatorul PNL Costel Șoptică lăsat fără permis. Se grăbea în campanie (video)

UPDATE: Costel Șoptică nu a predat permisul! El are drept de circulație timp de 15 zile, în care poate și contesta decizia polițiștilor în instanță.

Senatorul PNL și președintele organizației județene a partidului aflat la putere, Costel Șoptică, a fost prins sâmbătă seară cu 105 km/h de un radar al Poliției Rutiere Dorohoi, în zona localității Saucenița. „Mă grăbeam în campanie (n.r. – campania electorală a președintelui Klaus Iohannis)”, a declarat Costel Șoptică. Acesta nu a predat permisul șoferilor. El are drept de circulație timp de 15 zile, în care poate și contesta decizia polițiștilor în instanță.

Pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h în localitate, senatorul liberal a fost amendat cu 1.450 de lei și a rămas fără permis pentru următoarele 90 de zile. De asemenea, i s-a mai aplicat o amendă de 870 de lei pentru „lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv permisul și actul de identitate”. Dacă va plăti amenda în 15 zile, cuantumul acesteia se va reduce la jumătate.

Potrivit unor surse polițienești, acesta ar fi încercat să-i determine pe polițiști să noteze că incidentul s-ar fi petrecut în afara localității și ar fi luat legătura cu șefii poliției județene. „Nici vorbă de așa ceva”, a mai spus senatorul.

La rândul său, comisarul-șef Adrian Stoian, proaspăt împuternicit la conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani, a afirmat că se află în Iași și că nu are cunoștință de un asemenea eveniment.

La prima sa videoconferinţă în calitatea de ministru de Interne, Marcel Vela, le-a transmis polițiștilor că i-a dezlegat de orice obligație față de politicieni, deoarece a cunoscut situaţii „în care anumiţi poliţişti nu erau chiar corecţi, că le era jenă de domnul deputat, de domnul senator, de domnul primar, mai închideau ochii”.

Pe de altă parte, în conferința de presă pe care a organizat-o vinerea trecută, la sediul PNL Botoșani, Costel Șoptică se lăuda că este vecin de bancă în Senat cu ministrul de Interne: „Iată că la guvernare, acuma, am colegi care stau lângă ei în Senatul României, dacă ne referim la Marcel Vela. Acolo suntem puși cumva în ordinea alfabetică și «V» e lângă «Ș»”.

Surse polițienești mai afirmă că senatorul Șoptică „a mai avut permisul suspendat acum doua-trei luni tot pentru viteză”.

Politicieni vitezomani

La jumătatea lunii februarie, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a fost prins conducând cu 142 de km/h, între localitățile Sârca și Budăi, din județul Iași, unde viteza maximă este restricționată la 70 km/h. Atunci, Marius Budăi a primit o amendă de 1.305 lei și i s-a ridicat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Tot în acea perioadă, Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost amendat cu 1.305 lei și lăsat fără permis pentru 90 de zile, după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea mașina în județul Argeș cu o viteză peste limita legală. Vâlcov a fost depistat pe drumul naţional DN 65, în satul Cerbu (Albota) cu 116 km/oră, cu 66 kilometri peste viteza maximă în localitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
37 %
2.5kmh
8 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...