spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalTimişoara: Primarul Robu a interzis manelele, dedicaţiile şi grătarele

Timişoara: Primarul Robu a interzis manelele, dedicaţiile şi grătarele

La evenimentele organizate pe spațiul public în Timișoara nu vor mai fi încinse grătarele. Nu se vor mai asculta nici manele, potrivit unei note interne a primarului Nicolae Robu.

Având în vedere unele lucruri neavenite, petrecute în orașul nostru la diverse evenimente, dispun următoarele: Se interzice interpretarea/difuzarea de manele pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, precum și practica anunțării de dedicații, indiferent cine și pentru cine le solicită. Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, a grătarelorproțapurilor și altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum și degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensități deranjante”, se arată în nota trimisă Societății Piețe SA, Biroului Autorizare Activități Comerciale, Biroului Organizare Evenimente și Poliției Locale.

Edilul spune că îi va sancționa drastic pe cei care nu respectă acest ordin, chiar și pe cei cu funcții de conducere.

Deciziile au fost luate după ce pe rețelele de socializare au apărut mai multe filmulețe în care pot fi auzite manele și dedicații, făcute chiar și primarului Robu, la târgul din Piața Traian al Societății de Piețe, condusă de fostul său consilier Ionuț Nasleu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...