Ani la rând ne-am plâns că nu suntem băgaţi de nimeni în seamă, că Bucureştiul ne trece tot ultimii la distribuirea avuţiei, că nu avem infrastructură, că nu avem una, că nu avem alta. Dar oare să fie doar vina Bucureştiului? Nu cumva lipsa de acţiune sau de inteligenţă în folosirea resurselor este principala cauză a „întârzierii” noastre?
De la intrarea României în Uniunea Europeană, judeţul Botoşani a avut parte de trei proiecte majore cu finanţare europeană şi toate trei am putea spune că sunt eşecuri remarcabile.
Să le luăm pe rând.
Primul proiect european de anvergură a fost cel pentru depozitul ecologic de la Stăuceni. S-au dat vreo 30 de milioane de euro pentru un lucru care nu funcţionează nici pe departe aşa cum ar trebui sau măcar aşa cum ne-am aştepta noi românii, obişnuiţi cu exigenţe mai mici. S-au pierdut bani, pentru că lucrurile nu s-au făcut la timp, iar acum nu suntem în stare să evităm taxele de economie circulară, pentru că nu se selectează gunoiul.
Al doilea proiect major finanţată de Uniunea Europeană este cel de apă şi canalizare în judeţ. Aici era vorba de o valoare ameţitoare, ceva peste o sută de milioane de euro. Bineînţeles că nici acest proiect nu a fost finalizat, iar parte din el a fost fazat pe ciclul de finanţare 2014-2020. Culmea e că nici până atunci nu va fi gata. Iar acolo unde lucrările s-au făcut, fie nu funcţionează, pentru că oamenii nu s-au racordat, fie sunt ineficiente.
Ultimul pe listă este proiectul drumului strategic. Conceput în aşa fel încât să scoată din noroaie comunele din sudul judeţului, proiectul în valoare de peste 70 de milioane de euro este pe cale să eşueze. De ce?
Simplu, din cauza incompetenţei. Atât a autorităţilor locale, cât şi a echipei de proiectanţi.
Deşi, iniţial, proiectul a fost gândit pe cinci loturi, acesta a fost scos la licitaţie într-un bloc uriaş de peste o sută de kilometri, deşi nici sectoarele de autostradă nu se fac aşa de lungi. O astfel de lucrare mamut nu poate atrage niciun constructor cu capul pe umeri, indiferent decât de puternic ar fi, pentru că ar sta tot timpul cu sabia falimentului deasupra capului. Mai mult, abia în ceasul al 11-lea, după ce a văzut că vecinii au avut succes oferind avans la lucrare, conducerea CJ a luat şi această decizie. Doar că e un pic cam prea târziu.
Apoi, lucrarea a fost subevaluată din start, fiind necesare două majorări de preţuri succesive după fiecare licitaţie eşuată. Se pare că vom avea şi o a treia majorare după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, licitaţia a fost anulată din nou. De ce s-a ajuns în această situaţie?
Sunt multe motivele, pornind de la creşterea administrativă a preţurilor generată de celebra Ordonanţă 114, la scumpirea continuă a bitumului, care este adus din import, şi care va continua odată cu creşterea cursului leu-euro, şi până la modul în care au fost alese soluţiile tehnice, cele mai scumpe, dacă e să le dăm crezare constructorilor. Aşa se face că un drum judeţean, pentru care se oferă un preţ dublu faţă de standardul de cost şi foarte apropiat de preţurile practicate în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, nu atrage pe nimeni.
Astăzi, la CJ va fi o nouă reuniune de urgenţă în care se încearcă salvarea proiectului, dacă se mai poate. E greu de crezut, chiar dacă se ia în calcul, de această dată, lotizarea drumului. Timpul nu este de partea guvernanţilor şi, din păcate, nici de partea noastră, pentru că noi, cetăţenii obişnuiţi, suntem beneficiarii acestui drum. Aşa că se pare că vom avea parte de un nou eşec strategic, de zeci de milioane de euro, în bani, şi de alţi câţiva zeci de ani, în timp, dacă e să ne raportăm la rămânerea în urmă faţă de zonele dezvoltate ale ţării.
