spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalKlaus Iohannis participă la Consiliul European de la Bruxelles

Klaus Iohannis participă la Consiliul European de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe agendă aflându-se subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European – articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru „un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor”.

Iohannis va susţine că este esenţială o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul UE privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...