luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTSuspect de tentativă de omor plasat în arest la domiciliu

Suspect de tentativă de omor plasat în arest la domiciliu

Bărbatul care a înjungiat un tânăr în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie 2019, în apropierea Casei Tineretului din municipiul Botoșani, a fost plasat în arest la domiciliu. Arestat preventiv după comiterea faptei, Ionuț A., în vârstă de 33 de ani, a petrecut aproape două luni în spatele gratiilor, iar luni magistrații Tribunalului Botoșani hotărâseră prelungirea arestului cu încă 30 de zile, însă miercuri, în urma contestatației formulată de tânăr, Curtea de Apel Suceava a dispus plasarea lui în arest la domiciliu. Astfel, tânărul va trebui să își petreacă următoarele 30 de zile într-un apartament din municipiul Botoșani, locuință pe care nu va avea voie să o părăsească decât cu acordul organelor judiciare. În plus, el nu va avea voie să ia legătura cu victima și nici cu martorii audiați de anchetatori după atacul violent.

Ionuț A. a fost arestat preventiv la sfârșitul anului trecut, fiind bănuit de tentativă de omor. În urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, s-a stabilit că în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2019, în timp ce se afla împreună cu alți tineri în apropierea Casei Tineretului, pe fondul unui conflict spontan, acesta l-a lovit în gât cu un corp înțepător-tăietor pe un alt tânăr în vârstă de 30 de ani, I.B., din comuna Corni. Un echipaj de poliție aflat în patrulare în zona respectivă a intervenit imediat acordându-i ajutor victimei, până la sosirea echipajului medical, cel rănit fiind ulterior internat la Spitalul Județean „Mavromati”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
11.6 °
90 %
4kmh
100 %
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °
J
9 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...