luni, august 25, 2025
AcasăSportArgentinianul Jonathan Rodriguez, noul căpitan al FC Botoșani! (Video)

Argentinianul Jonathan Rodriguez, noul căpitan al FC Botoșani! (Video)

Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, a anunțat numele noului căpitan al echipei după plecare lui George Miron la FCSB.

„Primul căpitan după plecarea lui Miron este Rodriguez, al doilea căpitan este Andrei Chindriș, iar al treilea căpitan este Enriko Papa. Vreau să îl felicit pentru tot ce a făcut pentru acest club pe Rodriguez. Merită această titulatură de căpitan al echipei. Eu personal îi mulțumesc din suflet”, a declarat Marius Croitoru.

Noul lider din vestiarul FC Botoșani, a afirmat că realiarea acestui obiectiv, accederea în premieră în play-off este doar o surpriză pentru cei care nu au crezut cu adevărat în această echipă.

„Sunt foarte fericit. Am lucrat de opt luni pentru aceste rezultate, de când a venit Marius jucăm foarte frumos și suntem pe locul 4, acolo unde merităm. Marius m-a pus căpitan secund la începutul campionatului și era normal ca după plecarea lui George să urmez eu”, a declarat Jonathan Rodriguez.

Partida FC Botoșani- Poli Iași va avea loc luni de la ora 20:00 pe stadionul „Municipal”, derby-ul Moldovei contând pentru ultima etapă a sezonului regular al Ligii 1.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
19.5 ° C
20.5 °
19.4 °
32 %
2.6kmh
0 %
lun
22 °
mar
26 °
mie
28 °
J
33 °
vin
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se cunoaşte că se cam încheie sezonul concediilor.  

EDITORIAL

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...