marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTŞcolile care au clase pregătitoare vor organiza Ziua porţilor deschise

Şcolile care au clase pregătitoare vor organiza Ziua porţilor deschise

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat că în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, care au clase pregătitoare, se va organiza „Ziua porților deschise”, pe 29 februarie 2020, între orele 9.00 – 17.00.

“La această activitate pot participa părinți, copii și alte persoane interesate de modul de organizare și desfășurare a activității școlare și extrașcolare la clasa pregătitoare. Se pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și se vor purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și pentru a se putea realiza informarea familiilor privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorii unităților de învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare și cele care vor preda în anul școlar viitor, 2020-2021, reprezentanți ai părinților elevilor care sunt acum în clasa pregătitoare, precum și alte persoane desemnate de conducerile şcolilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
69 %
2.7kmh
97 %
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...