spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTŞcolile care au clase pregătitoare vor organiza Ziua porţilor deschise

Şcolile care au clase pregătitoare vor organiza Ziua porţilor deschise

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat că în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, care au clase pregătitoare, se va organiza „Ziua porților deschise”, pe 29 februarie 2020, între orele 9.00 – 17.00.

„La această activitate pot participa părinți, copii și alte persoane interesate de modul de organizare și desfășurare a activității școlare și extrașcolare la clasa pregătitoare. Se pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și se vor purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și pentru a se putea realiza informarea familiilor privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorii unităților de învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare și cele care vor preda în anul școlar viitor, 2020-2021, reprezentanți ai părinților elevilor care sunt acum în clasa pregătitoare, precum și alte persoane desemnate de conducerile şcolilor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...