spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăPrima PaginăCadre medicale lovite de Covid-19

Cadre medicale lovite de Covid-19

Decizie şocantă în cazul singurului medic diagnosticat la ora actuală în judeţul Botoşani cu Covid19. Astfel, organele de anchetă au deschis pe numele acestuia un dosar penal sub forma săvârşirii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Potrivit anchetatorilor, acesta activează pe una dintre secţiile Spitalului Judeţean şi, deşi a intrat în contact cu fata de 27 de ani, diagnosticată marţi cu coronavirus, şi a fost informat de medicul epidemiolog al Spitalului Judeţean de Urgenţă să stea în izolare până la primirea rezultatelor, medicul a continuat să se prezinte la cabinet, unde a oferit consultaţii câtorva zeci de pacienţi din Botoşani.

 

Secţie închisă la spital

 

Ignorând indicaţiile, acesta s-a intersectat şi cu mai mulţi colegi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani. Ca urmare, secţia pe care acesta activa a fost închisă până pe 10 aprilie. În acest context, cei doi colegi ai săi, dar şi mai mulţi medici din cadrul altor secţii, chiar şi de la Urgenţe, care au intrat în contact cu acesta, au fost trimişi în izolare. De asemenea, mai mulţi dintre pacienţii cu care medicul a intrat în contact au decis să se autoizoleze, după ce au aflat că acesta a fost diagnosticat cu Covid, mai ales că Direcţia de Sănătate Publică Botoşani nici nu i-a contactat, pentru a-i informa şi nici nu a prezentat oficial cazul medicului respectiv.

De altfel, unul dintre pacienţii cu care acesta se presupune că a intrat în contact a fost internat în spital cu suspiciune de Covid19.

 

Două asistente confirmate cu Covid 19

 

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, 37 dintre cele 49 de persoane care au intrat în contact cu tânăra de 27 de ani, care a decedat ulterior, din cauza Covid19, au primit rezultatele în urma testării la noul coronavirus. Dintre acestea, două asistente din cadrul UPU-SMURD au primit rezultate pozitive, iar restul celor testaţi, printre care şi medicul şef al UPU-SMUR Ramona Guraliuc, au avut rezultate negative.

Din fericire, asistentele respective nu prezintă niciun simptom şi se află în izolare la domiciliu.

 

Încă două cazuri confirmate la Botoşani

 

Ieri, potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Botoşani, erau 197 de persoane în carantină instituţionalizată şi alte 2.434 în izolare la domiciliu.

Tot ieri, alţi doi botoşăneni au mai fost diagnosticaţi cu noul coronavirus. O femeie în vârstă de 60 de ani, din comuna Blândeşti, internată pe secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean, dar şi un bărbat de 66 de ani, din Botoşani.

Pe teritoriul României până ieri au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 209 vindecate. În carantină instituţionalizată erau ieri 9.255 de persoane. Alte 126.371 de persoane erau în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, iar 47 au decedat.

 

TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

 

– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.

– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155

– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112

– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358

– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...