spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăPrima PaginăAglomeraţie fără precedent la Urgenţe

Aglomeraţie fără precedent la Urgenţe

 

Personalul medical din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a atins un nou record negativ la începutul acestei săptămâni. Într-un interval de doar 36 de ore, nu mai puţin de 373 de persoane au călcat pragul unităţii medicale, care ar trebui să trateze în special cazurile cele mai grave. Din păcate, însă, acest lucru este departe de adevăr, asta pentru că cei mai mulţi pacienţi sunt cu afecţiuni cronice, majoritatea chiar şi cu bilete de trimitere de la medicul de familie, dar speră că la urgenţe li se vor rezolva mai repede problemele de sănătate. „Parcă vin cu «lecţia» învăţată. Au venit pacienţi cu dureri de genunchi, traumatism lombar vechi de o lună, unul care nu aude de doi ani şi are bilet de trimitere pentru efectuarea unei audiograme, a pus biletul în buzunar şi l-a învăţat cineva să vină să spună că îl doare capul, ameţeşte, că i-e rău. Mulţi din pacienţi sunt şi cu bilete de trimitere de la medicul de familie. Ca luni şi marţi nu am văzut de mulţi ani atâţia pacienţi”, a spus un medic din cadrul UPU.

Cei trei medici care deservesc Unitatea de Urgenţe au primit ajutor şi din partea medicului care lucrează pe ambulanţa TIM, acesta făcând consultaţii pentru a încerca să mai decongestioneze holurile pe care se aflau pacienţi în aşteptare şi de 4-5 ore.

În medie, câte zece pacienţi ar fi trebuit consultaţi în fiecare oră, însă dimineţile sunt şi mai aglomerate, ducând la situaţii în care un singur asistent să fie nevoit să monteze faşe ghipsate la 4-5 pacienţi simultan.

 

Medicii se tem să nu facă greşeli

 

Cadrele medicale spun că au ajuns aproape de limită şi le este teamă ca actul medical să nu aibă de suferit, şi implicit şi pacienţii care sunt cu afecţiuni grave. „Simţim că ajungem la limită. Ne e teamă că, din cauza numărului foarte mare de pacienţi, a faptului că vor toţi să fie consultaţi cât mai repede, putem scăpa din vedere un diagnostic grav, care necesită mai multe investigaţii. Oamenii trebuie să înţeleagă că este vorba de responsabilitatea noastră pentru actul medical şi nu putem să îi consultăm pe toţi în acelaşi timp. Îşi fură singuri căciula”, a precizat Alin Atudoroaie, medic în cadrul UPU Botoşani.

Potrivit şefului UPU-SMURD, medicul Petre Rădăuceanu, doar 30-35% dintre pacienţii care ajung la UPU sunt cazuri care chiar reprezintă urgenţe medico-chirurgicale.

Reprezentaţii medicilor de familie recunosc că pot apărea probleme de acest fel, însă spun că de cele mai multe ori pacienţii sună singuri la 112 şi apelează la ambulanţă pentru a fi aduşi la spital. „La Urgenţe spun că nu era doctorul, iar la noi era aglomerat şi nu mai avea rost să mai aştepte. Şi la centrele de permanenţă ne trezim de multe ori că trece salvarea prin faţă şi nu ştim de ce. Ei cheamă de acasă, că ştiu că «dacă mă duc la Urgenţe, spun că mă doare capul, îmi face analize, în face un computer tomograf, îmi face de aia, îmi face de aia», deci se aleg şi cu toate analizele, cum vor ei. Ne mint şi pe noi, mint şi în Urgenţe”, a precizat medicul Paul Şerban, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din Botoşani.

Ieri, în nici 12 ore, s-au înregistrat peste 120 de solicitări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD în întreg judeţul.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...