sâmbătă, septembrie 6, 2025
AcasăLocal BTIncendiu la Spitalul Județean

Incendiu la Spitalul Județean

Panică, luni noapte, la cea mai mare unitate sanitară din județ, după ce un incendiu a izbucnit la etajul al șaptelea al Spitalului Județean de Urgență.

Cadrele medicale de pe secția ortopedie, în sectorul covid19, au apelat serviciul 112, la fața locului sosind toate efectivele de intervenție ale ISU Botoșani.

Pompierii ajunși pe secție au constatat că în baia folosită de personalul medical era foarte mult fum provenit de la un ventilator care s-a supraîncalzit.

Pompierii au evacuat fumul prin deschiderea ferestrelor din camera de gardă. “Totodată, s-a acționat cu mijloace de prima intervenție, respectiv un stingător”, a precizat ofițerul Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Din fericire, nu s-a impus evacuarea pacienților, 18 la număr pe acea secție, sau a personalului medical de la etajul 7. La finalul misiunii, personalul ISU și tehnica de intervenție au fost decontaminate, fiind vorba de o secție covid.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
21.6 °
41 %
1.7kmh
88 %
S
22 °
D
30 °
lun
29 °
mar
30 °
mie
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...