spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăSportFC Botoșani, doar locul 8 în „eLiga 1” la FIFA 20!

FC Botoșani, doar locul 8 în „eLiga 1” la FIFA 20!

FC Botoșani a terminat pe locul 8 în „eLiga 1” la fotbal virtual la FIFA 20, cel mai popular simulator de fotbal din lume.

Daniel Constantinescu, gălățeanul care a reprezentat FC Botoșani în această competiție organizată de Liga 1 în care au participat doar jucători profesioniști de „esports” a terminat întrecerea în forță, cu o victorie la scor de neprezentare, 3-0 cu Universitatea Craiova.

„Dancos” s-a arătat însă nemulțumit de prestația sa, afirmând că locul 8 pe care a terminat competiția, cu un total de 20 de puncte, a fost sub aștpetările sale.

„Oficial, primul sezon din eLiga1 s-a terminat. Vreau să le mulțumesc celor de la FC Botoșani pentru şansa şi încrederea acordată. Sunt dezamăgit de prestația mea din acest campionat, una sub aşteptări. Forma de moment şi lipsa antrenamentului m-a făcut sa termin pe poziția a 8-a, mult sub aşteptările mele.Privind partea bună a acestui campionat, sper sa fie un început pentru FIFA şi eSportsul din România fiindcă am avut o competiție televizată”, a declarat Daniel Constantinescu.

„Dancos” a încheiat competiția pe locul 8 cu 20 de puncte obținute în urma victoriilor cu Academica Clinceni, Poli Iași, FCSB, Sepsi OSK, CFR Cluj și Universitatea Craiova, și a remizelor cu Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu. FC Botoșani a bifat și cinci înfrângeri cu „Dancos” la butoane, acestea fiind înregistrate contra formațiilor FC Hermannstadt, FC Voluntari, Dinamo București, Chindia Târgoviște și FC Viitorul.

Rezultate FC  Botoșani în „eLiga 1”
-Etapa 1: FC Botoșani- Academica Clinceni 4-3
-Etapa 2: FC Botoșani- FC Hermanstadt 0-4
-Etapa 3: FC Botoșani- Gaz Metan Mediaș 2-2
-Etapa 4: FC Botoșani- FC Voluntari 1-2
-Etapa 5: FC Botoșani- Dinamo 0-2
-Etapa 6: FC Botoșani- Poli Iași 8-2
-Etapa 7: FC Botoșani- FCSB 2-0
-Etapa 8: FC Botoșani- Chindia 1-2
-Etapa 9: FC Botoșani- Sepsi OSK 5-0
-Etapa 10: FC Botoșani- CFR Cluj 3-1
-Etapa 11: FC Botoșani- Astra Giurgiu 2-2
-Etapa 12: FC Botoșani- Viitorul 1-3
-Etapa 13: FC Botoșani- Universitatea 3-0

Clasament final:
1. FC Hermannstadt- 32 puncte

2. FC Voluntari- 32 puncte
3. Dinamo- 31 puncte
4. FC Viitorul- 28 puncte
5. Universitatea Craiova- 25 puncte
6. Chindia- 24 puncte
7. FCSB- 22 puncte
8. FC Botoşani- 20 puncte
9. CFR Cluj- 17 puncte
10. Astra Giurgiu- 14 puncte
11. Academica Clinceni- 9 puncte
12. Gaz Metan Mediaş- 7 puncte
13. Politehnica Iaşi- 3 puncte
14. Sepsi OSK- 0 puncte

                                         

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...