spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăPrima PaginăMii de botoșăneni autoizolați sau carantinați

Mii de botoșăneni autoizolați sau carantinați

♦ De la debutul crizei provocate de coronavirus, peste 6.000 de botoșăneni au fost izolați sau carantinați
♦ Cu cei carantinați, numai la Botoșani, cheltuielile au depășit un milion de euro

Peste șase mii de botoșăneni care s-au întors în ultimele două luni din străinătate au fost nevoiți să se autoizoleze la domiciliu sau să intre în carantină instituționalizată pentru două săptămâni din cauza epidemiei de coronavirus.

Astfel, potrivit datelor furnizate de Prefectura Botoșani, numărul celor care s-au întors din străinătate din așa zisele zone galbene ale pandemiei de coronavirus, acolo unde se înregistrau mai puțin de 500 de cazuri, este de aproape 5.000 de persoane, mai exact 4.984. Majoritatea acestora s-au întors în prima parte a crizei, când numărul de cazuri era mai mic, acum aproape toți cei care revin în țară sunt introduși în carantină. Astfel, până la sfârșitul săptămânii s-au înregistrat 1.323 de persoane carantinate. Aici sunt incluși și cei care nu au respectat autoizolarea la domiciliu și au fost introduși în carantină, dar și cei 43 de srilankezi care au rămas fără locuri de muncă la angajatorul botoșănean ce i-a adus din țara natală, după un scandal izbucnit în urma apariției unor cazuri pozitive în rândul lor.
Sâmbătă, în carantină instituționalizată erau 381 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid-19, în timp ce numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu era de 291.

Banii pentru carantinaţi sunt suportaţi de la bugetul de stat, mai exact din cel al Ministerului Sănătăţii, care prin intermediul direcţiilor de sănătate publică asigură fondurile către consiliile locale sau judeţene care au încheiat contractele cu furnizorii de locuri de cazare. Acum, se decontează 230 de lei/zi pentru o cameră de hotel, 70 de lei/zi pentru hrana unei persoane şi 30 lei/zi/persoană pentru colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuielile cu dezinfecţia spaţiilor la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare. Cheltuiala este uriaşă dacă o extrapolăm la nivelul întregii ţări. Mai mult, trebuie spus că tuturor celor carantinaţi li se fac teste pentru a vedea dacă sunt sau nu pozitiv la Covid-19. Un test costă aproximativ 600 de lei. Astfel, numai la Botoşani cheltuielile totale cu carantinaţii au depăşit un milion de euro.

Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, până sâmbătă, 577 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 235 au fost declarate vindecate. Din totalul botoșănenilor testați pozitiv, 250 sunt cadre medicale dintre care 134 au fost declarate vindecate. Din păcate, 35 de botoșăneni diagnosticați cu Covid-19 au pierdut lupta pentru viață.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...