joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTPoliţişti anchetaţi pentru agresiune

Poliţişti anchetaţi pentru agresiune

O anchetă internă a fost demarată în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce un tânăr, reţinut pentru mai multe fapte penale, a acuzat că a fost agresat.

Totul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, când tânărul, în vârstă de 19 ani, din comuna Răchiţi, a fost ridicat de acasă după o acţiune a poliţiştilor care viza mai multe persoane implicate în ţepe prin telefon, prin metoda „Accidentul”.

Ulterior, tânărul a fost dus la sediul poliţiei, unde a acuzat că ar fi fost agresat, în timpul cercetărilor, de către poliţiştii care au efectuat ancheta. Acesta a făcut dezvăluirea în faţa judecătorului care i-a dat un mandat de 30 de zile de arest, ulterior magistratul luând decizia ca tânărul să fie transportat la spital. Acesta a fost însoţit la Urgenţe de trei angajaţi ai IPJ, care l-au flancat în permanenţă, tânărul acuzând dureri în zona pieptului şi la cap.
Deşi, în primă instanţă, cadrele medicale nu au stabilit că acesta avea urme de agresiune, reprezentanţii poliţiei au declanşat o anchetă internă în baza celor spuse de cel aflat în custodia oamenilor legii. „Se efectuează verificări prin intermediul Biroului Control Intern, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs evenimentul”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Tânărul de 19 a fost reţinut alături de un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Drăguşeni, cei doi fiind acuzaţi de complicitate la înşelăciune. Arestările au avut loc în urma unor descinderi organizate de poliţiştii Secţiei nr.1 Botoşani, împreună cu cei din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) şi în colaborare cu IPJ Arad, au pus în executare nouă mandate de percheziţii domiciliare, două pe raza municipiului Botoşani, cinci pe raza comunei Răchiţi şi două la Penitenciarul Arad.

Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace de proba ce prezintă interes în cauză.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.2 ° C
18.8 °
14.4 °
90 %
2kmh
2 %
J
31 °
vin
27 °
S
25 °
D
23 °
lun
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...