spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTCătălin Flutur - Autobuzele Eltrans au fost omologate de Autoritatea Rutieră Română

Cătălin Flutur – Autobuzele Eltrans au fost omologate de Autoritatea Rutieră Română

Vineri, 3 iulie, conducerea societăţii Eltrans a mai parcurs o etapă legală obligatorie a procesului de punere în circulație a autobuzelor ISUZU, care vor înlocui actualele tramvaie și cu care botoşănenii vor putea circula începând cu 1 august.

Cătălin Flutur, primarul municipiului, a anunţat că Florin Plian, şeful Agenţiei Teritoriale Botoşani a Autorităţii Rutiere Române, a semnat și eliberat directorului Eltrans, Victor Ivănescu, cele nouă copii conforme ale documentelor autobuzelor, în vederea demarării serviciului de transport public local de persoane, după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legislația în vigoare.

Suntem preocupați de siguranța cetățeanului și ne îngrijim de respectarea riguroasă a cadrului legislativ pentru ca noile autobuze să poată circula în municipiu în cel mai scurt timp”, a spus primarul.

Edilul a adus clarificări şi în privinţa ratelor plătite pentru cele nouă autobuze achiziţionate în baza unui leasing operaţional, după ce viceprimarul Cosmin Andrei l-a criticat că municipalitatea plăteşte peste 30.000 de euro pe lună pentru autobuze care nu sunt puse în circulaţie.

Pentru corecta informare a botoșănenilor – dar și pentru o minimă înțelegere a proceselor administrative de către cel care ocupă de opt ani funcția de viceprimar PSD al municipiului, fiind preocupat doar cu ședințe foto-video pentru rețelele de socializare și cu lansarea de acuzații mincinoase privind costurile suportate de municipalitate – prima rată din contractul de leasing operațional pentru autobuzele ISUZU va fi plătită de către Eltrans în luna septembrie 2020”, a concluzionat Cătălin Flutur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.6 ° C
26.5 °
23.8 °
44 %
2.5kmh
100 %
mar
23 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...