spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTJudețul Botoșani continuă să figureze pe harta pestei porcine

Județul Botoșani continuă să figureze pe harta pestei porcine

Județul Botoșani continuă să figureze pe harta pestei porcine africane (PPA), însă singurul focar activ este cel din comuna Românești, unde la începutul lunii iunie au fost găsite mai multe leșuri de porci mistreți. Angajații Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor vor evalua situația luna aceasta, după 45 de zile de la confirmarea focarului, doar că, potrivit prevederilor europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

În ultima perioadă, în lunca Prutului, în apropierea comunei Românești, au fost descoperite 25 de leșuri de mistreț și toate probele au fost pozitive. Focarul la mistreț de la Românești evoluează de la începutul anului, când mai mulți mistreți au fost descoperiți pozitivi, zona transformându-se într-un adevărat cimitir al porcilor sălbatici.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, în județ au fost diagnosticate 112 cazuri la mistreţi găsiţi morţi şi 20 de mistreţi vânaţi.

Potrivit unei situații prezentată vineri de Autoritatea Națională și pentru Siguranța Alimentelor, în 3 iulie a.c. pesta porcină africană (PPA) evoluează în 153 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 252 de focare (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale). În alte 12 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

Până pe 3 iulie a.c., au fost despăgubiţi 15.134 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 441.999.870 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 8.018.320 de lei pentru alţi 206 de proprietari.

ANSVSA solicită sprijinul cetăţenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:

– pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;

– nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;

– evitaţi să intraţi timp de 48 de ore în adăposturile destinate creşterii porcilor, după ce aţi desfăşurat activităţi specifice vânătorii;

– este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;

– creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploataţii, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;

– nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

-vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic şi social.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...