sâmbătă, octombrie 18, 2025
AcasăLocal BTMinor izbit cu bicicleta într-un taxi

Minor izbit cu bicicleta într-un taxi

Un copil de nouă ani a fost preluat de ambulanţa SMURD după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul a avut loc pe Aleea Pacea, în dreptul Şcolii Nr. 16.

Un autoturism Dacia Sandero, înmatriculat taxi, mergea pe drumul prioritar. La un moment dat un copil aflat pe o bicicletă, a venit de pe o alee secundară şi s-a izbit în taxi. Şoferul, în vârstă de 41 de ani, nu a mai putut evita impactul.

Copilul a fost preluat de o ambulanţă cu medic a SMURD, acesta suferind mai multe contuzii. “Starea copilului era stabilă. Va fi examinat suplimentar la spital”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
54 %
0.7kmh
100 %
S
15 °
D
10 °
lun
10 °
mar
12 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...