spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTMinorul care şi-a înjunghiat colegul a fost reţinut

Minorul care şi-a înjunghiat colegul a fost reţinut

Tânărul de 17 ani, care şi-a înjunghiat un coleg de liceu de cinci ori, a fost reţinut. Acesta a fost identificat de către poliţişti imediat după producerea atacului sângeros. Tânărul a fost condus la sediul IPJ, unde a fost chestionat de poliţişti.

Ulterior, oamenii legii au decis reţinerea lui pentru 24 de ore. „Tânărul de 17 ani este elev la acelaşi liceu cu victima şi se află în custodia poliţiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Acesta urmează să fie prezentat în faţa procurorilor, în cursul zilei de joi, cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...