spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalSpor Covid pentru profesori

Spor Covid pentru profesori

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus, informează Agerpres.

Au fost înregistrate 158 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 77 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

Lista persoanelor din categoriile prevăzute anterior, care beneficiază de stimulentul de risc, se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Conducătorul unităţii de învăţământ este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării acesteia către inspectoratul şcolar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...