spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalMomente de haos la pelerinajul de la Iași

Momente de haos la pelerinajul de la Iași

În această dimineaţă la ora 06.30 racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată în baldachinul cu flori împodobit în noaptea trecută.

În zona pietonală a bulevardului Ştefan cel Mare au fost amplasate 500 de scaune, unde au acces doar ieşenii cu domiciliul sau reşedinţa în Iaşi. Jandarmii au organizat zone tampon în rânduri. Există trei filtre unde se verifică buletinele, coada se întinde până la staţia Petrom, ocolind pe strada Uzinei.

Credincioși evacuați din curtea Catedralei

Credincioşii fără măști, stau înghesuiți, huiduie și se ceartă cu jandarmii, care nu i-au lăsat să intre în biserică să se roage la moaştele sfinte. Aceştia s-au plâns că au venit degeaba de la sute de kilometri distanță şi le-au cerut jandarmilor să le arate legea care le interzice accesul în biserică.

În jur de 50 de persoane din rândul celor care protestau, au fost evacuate din curtea Catedralei Mitropolitane de o echipă de jandarmi şi preoţi, invocându-se riscuri sanitare. Majoritatea nu sunt din Iaşi, aproape niciunul nu poartă mască, au steaguri, icoane, iar o parte dintre ei, haine preoteşti. Merg în grup compact, nu respectă nici distanţarea fizică şi nici vreo normă de protecţie sanitară.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...