Atletico Madrid nu are parte de un sezon la nivelul precedentelor, iar principalul obiectiv al echipei din capitala Spaniei este clasarea între primele patru echipe, astfel încât, în toamnă, să evolueze din nou în Liga Campionilor. Mai mult, Diego Simeone ar putea avea un adversar mai puţin aşteptat în această luptă – chiar pe fiul său.
„Gazzetta dello Sport” anunţă că Sevilla şi Villarreal sunt pregătite să facă o ofertă de 18 milioane de euro pentru Giovanni Simeone, cel care are parte de un sezon excelent la Genoa. Fiul antrenorul lui Atletico a marcat nouă goluri în 20 de meciuri, în toate competiţiile pentru formaţia din Liguria.
Singurul om care poate sta în calea plecării lui Simeone jr în La Liga ar putea fi preşedintele celor de la Genoa, Enrico Preziosi. Acesta este chiar hotărât să-i întărească echipa lui Ivan Juric, în această iarnă. Pe lângă faptul că nu vrea să-l cedeze, cel puţin deocamdată, pe unul dintre cei mai buni oameni al „grifonilor”, Preziosi are pe listă jucători precum Hiljemark (Palermo), Callegari (PSG, 18 ani), Hernanes (Juventus), Carmona (Atalanta) şi Zanandrea (Juventus, 17 ani).
Genoa nu trece prin cea mai bună formă în acest moment. Echipa lui Juric ocupă locul 15, după 21 de etape, cu 24 de puncte, asta după ce, în precedentele cinci, a suferit patru înfrângeri şi a făcut un egal. Din fericire pentru ”grifoni”, ei se află la 14 puncte peste linia retrogradării.
În ceea ce-l priveşte pe Giovanni Simeone, 21 de ani, tânărul atacant argentinian a marcat opt dintre cele nouă goluri ale sale în Serie A.
Cele două echipe care îl doresc pe acesta, Sevilla şi Villarreal, se află pe locurile 2, respectiv, 6 în La Liga.