joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTEltrans a plătit salarii compensatorii de peste 300.000 de lei

Eltrans a plătit salarii compensatorii de peste 300.000 de lei

Cei 19 angajaţi care au plecat în această vară din cadrul Etrans, urmare a reorganizării societăţii, au primit salarii compensatorii. „Unii colegi au plecat la pensie, alţii în şomaj, însă toţi au primit salariile compensatorii aferente contractului colectiv de muncă. Fiecare a primit câte 12 salarii compensatorii”, a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans. Cei care au plecat în şomaj sunt vatmani, respectiv angajaţi din cadrul personalului de întreţinere. Unii au refuzat să treacă pe alte posturi care le-au fost puse la dispoziţie, în urma modificării organigramei şi statului de funcţii. Alţii nu au îndeplinit condiţiile pentru a ocupa aceste posturi.

Potrivit oficialului, efortul financiar făcut pentru a asigura salariile compensatorii a depăşit 300.000 de lei. În medie, un angajat a primit aproximativ 15.000 de lei. Cei mai mulţi angajaţi au salariul minim pe economie.

Cei peste 300.000 de lei ar fi acoperit rata pe două luni la contractul de leasing operaţional, în baza căruia Eltrans a primit autobuze noi. „Nu a fost simplu. Este însă dreptul oamenilor trecut în contractul colectiv de muncă şi l-am plătit. În caz contrar, s-ar fi dus în instanţă şi plăteam mai mult”, a explicat Victor Ivănescu.

La această dată, societatea Eltrans are 107 de salariaţi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11 °
64 %
2.3kmh
99 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...