miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTScandal monstru făcut din cauza unui ordin judecătoresc

Scandal monstru făcut din cauza unui ordin judecătoresc

O sală de ședințe din cadrul Judecătoriei din Botoșani a fost, vineri, scena unei tentative de vătămare corporală voluntară. Un bărbat a început să se lovească cu capul de pereți și de mobilier.

Împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție și s-a dispus internarea, fără voia lui, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. Aflând decizia, și-a ieșit din sărite și și-a provocat singur leziuni. Bărbatul a fost imobilizat de jandarmii care asigurau măsurile de ordine interioară, în cadrul dispozitivului de pază și protecție instituțională, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ).

„La ieșirea din clădire, bărbatul a încercat să se lovească cu capul de pavaj, fiind însă împiedicat în demersul său de către jandarmi. După redactarea ordinului de protecție, jandarmii au solicitat prezența unei ambulanțe, care l-a transportat la secția de psihiatrie, pe durata deplasării ambulanța fiind însoțită de un echipaj de jandarmi pregătit să intervină în cazul în care situația ar fi impus-o”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

O situaţie incredibilă a avut loc în urmă cu doar câteva zile tot din cauza unui ordin de restricţie. Un bărbat din Botoșani şi-a fugărit soţia cu cuţitul prin centrul oraşului, după ce a aflat că soţia obţinuse un ordin de restricţie împotriva lui cu o zi înainte.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat pentru nu mai puţin de 10 infracţiuni, printre care violență în familie, nerespectarea hotărârii judecătorești, lovire sau alte violențe, violarea sediului profesional, distrugere, sau amenințare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
10.5 °
96 %
4.7kmh
100 %
mie
12 °
J
9 °
vin
10 °
S
14 °
D
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...