spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăInternaționalPreședintele Poloniei, infectat cu coronavirus

Președintele Poloniei, infectat cu coronavirus

Preşedintele polonez Andrzej Duda (48 de ani) a fost testat pozitiv la noul coronavirus, dar se simte bine, a anunţat ministrul secretar de stat pentru administraţia prezidenţială Blazej Spychalski, conform G4Media.ro.

„Preşedintele a fost testat ieri (vineri – n.r.) pentru noul coronavirus. Rezultatul s-a dovedit a fi pozitiv. Preşedintele este bine. Suntem în contact cu serviciile medicale relevante”, a precizat Spychalski.

Infectarea lui Duda are loc în contextul în care ţara se confruntă cu o creștere rapidă a numărului cazurilor de COVID-19, ajungând vineri la un record de peste 13.600.

Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, care a câștigat în acest an al doilea mandat, are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a bloca legislaţia adoptată de parlament folosindu-şi dreptul de veto. El este un aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere.

De sâmbătă în Polonia vor intra în vigoare mai multe restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv o închidere de două săptămâni a restaurantelor şi barurilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...