spot_img
vineri, mai 31, 2024
AcasăNaționalImpozitarea pensiilor speciale cu 85%, pe agenda Curții Constituționale

Impozitarea pensiilor speciale cu 85%, pe agenda Curții Constituționale

Legea care prevede impozitarea pensiilor speciale cu 85% este din nou pe agenda Curții Constituționale, miercuri. Actul normativ a fost contestat de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Avocatul Poporului, pe motiv că ar fi vorba despre o dublă impozitare.
Sesizările ICCJ și Avocatului Poporului s-au mai aflat de două ori pe masa CCR, fiind amânată o decizie.
Printre categoriile care beneficiază de pensii speciale se numără și judecătorii Curții Constituționale.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii.
La sfârșitul lunii mai, în România beneficiau de pensii de serviciu 9.528 de persoane, în creştere cu 225 faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Deputații au adoptat miercuri, impozitarea pensiilor speciale.
Cei mai mulţi dintre cei care primesc pensii de serviciu – 4.088 – sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie. Aceasta este de 19.039 de lei, din care 17.790 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.7 ° C
16.6 °
14.9 °
95 %
3.2kmh
35 %
vin
27 °
sâm
29 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot au mașinile faruri, ce rost are să mai aprinzi și iluminatul public. Se face și economie la buget, deci e bine.

EDITORIAL

Tare îmi vine uneori, când îi aud pe unii politicieni afirmând că electoratul este cel mai în măsură să le aprecieze „calitățile” lor de...

EPIGRAMA ZILEI

Departe-n larg i-am observat La rame lopătând vârtos, Având catargul ridicat Și vela toată dată jos... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema vă invită să vă bucurați de o serie de filme captivante care vor aduce bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor. Luna iunie,...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...