spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăPublicitateComunicat PNL: Un vot pentru PNL este un vot pentru dezvoltarea Botoșaniului,...

Comunicat PNL: Un vot pentru PNL este un vot pentru dezvoltarea Botoșaniului, pentru o viață mai bună a fiecărei familii!

Am avut plăcerea de a mă întâlni, în ultimele săptămâni, cu mulți dintre dumneavoastră, peste tot prin județ. În sate și comune, la târguri ori pe străzile asfaltate sau doar pietruite, în toate orașele județului și, desigur, zi de zi, în municipiul Botoșani, pe străzi și pietonale, în piețe și parcuri sau chiar în casele dumneavoastră. A fost o bucurie pentru mine să pot purta atâtea discuții consistente, pline de miez și să constat maturitatea deosebită cu care percepeți realitățile momentului dificil pe care îl traversăm, ca și nevoia de mai bine, de dezvoltare.

M-am simțit împlinit ca om politic, constatând că toate eforturile pe care le-am depus de-a lungul timpului pentru realizarea de investiții importante pentru Botoșani și botoșăneni și-au găsit rezonanța în sufletele dumneavoastră. Simt, în același timp, responsabilitatea pe care o am în perspectiva următorilor ani pentru a duce la bun sfârșit proiectele unor investiții esențiale pentru noi toți.

Am folosit toate pârghiile pe care le-am avut la dispoziție ca reprezentant al dumneavoastră în Parlamentul României ca să impulsionez finanțarea și semnarea contractelor pentru modernizarea drumurilor naționale DN 28B Botoșani-Tg. Frumos și DN 29D Botoșani-Ștefănești. Acum sunt mai determinat ca oricând să duc la bun sfârșit modernizarea celor două drumuri conform calendarului semnat cu constructorii, așa cum am făcut cu toate investițiile de care m-am ocupat.

Sunt la fel de hotărât să inițiez noi proiecte de investiții foarte importante pentru dezvoltarea județului Botoșani, pentru creșterea nivelului de trai al botoșănenilor. Pentru ca toate acestea să devină realitate este nevoie de votul dumneavoastră! Un vot acordat pe 6 decembrie listelor de candidați ai Partidului Național Liberal înseamnă un vot pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea Botoșaniului!

Duminică, la vot, trebuie să fim mulți, foarte mulți cei care înțelegem că o viață mai bună și un nivel de trai mai ridicat se obțin prin investiții duse la bun sfârșit. Împreună, solidari, vom depăși criza sanitară, vom reveni la normalitate și vom înscrie țara și județul pe drumul dezvoltării. Fiecare vot contează! Votul tău contează enorm pentru ca, la finalul zilei de duminică, să ne putem bucura că am pus județul Botoșani pe calea dezvoltării serioase, consistente, de lungă durată, prin investiții!

Ai încredere în mine! Nu te-am dezamăgit niciodată și nu o voi face nici de acum încolo! Acordă-mi votul tău! Votează listele de candidați ai Partidului Național Liberal, aflate pe poziția numărul 1 pe buletinele de vot!

Cu drag și cu multă încredere în judecata matură a botoșănenilor mei,

Cristian Achiței,

Candidat pentru Senatul României pe lista Partidului Național Liberal

Realizat de TekIT Web Electronics SRL la comanda Partidului Naţional Liberal, filiala Botoşani, Cod mandatar financiar: Cod AEP 11200025

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...